Managementul deșeurilor
Cursul este autorizat de CAFFPA pentru ocupația Responsabil de mediu.
Bun venit pe pagina cursului Managementul deșeurilor! Cursul nostru îți oferă instrumentele necesare pentru a înțelege și a aplica corect practicile de gestionare a deșeurilor, asigurându-te că îndeplinești toate cerințele legale și contribui la protejarea mediului înconjurător.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 92/26.08.2021, aprobată prin Legea nr.17/06.01.2023, art. 23, alin.(4): “Pentru îndeplinirea obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor, titularul unei activităţi economice de gestionare a deşeurilor şi/sau generatoare de deşeuri are obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii sau să delege această obligaţie unei terţe persoane.” Conform alin. (5) „Pentru activităţile care necesită autorizaţie de mediu/autorizaţie integrată de mediu, persoanele desemnate, prevăzute la alin. (4), trebuie să fie instruite în domeniul prevenirii generării de deşeuri şi al managementului deşeurilor, inclusiv în domeniul substanţelor periculoase, ca urmare a absolvirii unor programe de perfecţionare și specializare recunoscute la nivel național conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, cu modificările și completările ulterioare”. Nerespectarea art. 23, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 40.000 lei la 60.000 lei!
Metodologia de autorizare a furnizorilor de formare profesională, aprobată prin ORDINUL nr. 353/5.202/2003, cu modificările ulterioare, asigură o educație de înaltă calitate, indiferent de modalitatea de predare. Astfel, veți avea acces la programe interactive și captivante atât într-o sală de clasă, cât și în mediul online.
Cui se adresează cursul Managementul deșeurilor?
Programul de formare Managementul deșeurilor se adresează persoanelor care:
- Au responsabilităţi şi desfăşoară activităţi legate de managementul deşeurilor, managementul compartimentului de protecție a mediului, inclusiv în domeniul substanțelor chimice periculoase.
- Au responsabilități de control intern managerial şi audit intern.
- Au responsabilităţi în gestionarea sistemului de management al mediului implementat conform cerinţelor ISO 14001:2015.
Cursul este structurat conform noilor cerinţe privind formarea profesională a adulţilor care impun o tehnică de învăţare bazată pe multe aplicaţii practice pentru o mai justă înţelegere şi aplicare a informaţiilor teoretice. Astfel, cursul îmbină în mod util cele două părţi componente (partea teoretică şi partea practică), cu unicul scop de a întâmpina nevoile cursanţilor de a aplică efectiv ceea ce li se oferă în partea teoretică a cursului.
Scopul cursului Managementul deşeurilor îl reprezintă instruirea persoanei desemnate cu gestionarea deşeurilor din cadrul companiei în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale în vigoare în domeniul gestionării deşeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase.
Obiectivele cursului Managementul deșeurilor:
- Aplicarea prevederilor legale privind protejarea mediului;
- Gestionarea actelor normative de mediu;
- Implementarea şi îmbunătăţirea proceselor de management al deşeurilor;.
- Raportarea activităţii de mediu;
- Auditul de deşeuri.
Competenţe dobândite conform standarului ocupaţional Responsabil de mediu:
- Responsabil de mediu Modul Activităţi specifice de mediu;
- Evaluarea aspectelor de mediu semnificative;
- Participarea la evaluarea riscurilor și identificarea oportunităţilor de mediu;
- Comunicarea cu laboratoare externe;
- Utilizarea datelor din testele de laborator;
- Evidența și gestiunea deșeurilor;
- Întocmirea și transmiterea informațiilor statistice privind protecția mediului, la solicitarea autorităților;
- Instruirea internă a personalului privind activitatea de protecția mediului din companie/întreprindere;
- Formularea de recomandări în cazul încălcării reglementărilor.
Agenda cursului Managementul deșeurilor:
Modul 1 – Prezentarea legislației în domeniul gestiunii deșeurilor
- Prezentarea legislaţiei în domeniu: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prezentarea legislaţiei în domeniu: Ordonanţa de Urgentă nr.92/2021 privind regimul deşeurilor – modificări relevante privind obligaţiile agenţilor economici;
- Prezentarea legislaţiei în domeniu: HG 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare;
- Prezentarea legislaţiei în domeniu: HG 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României;
- Prezentarea legislaţiei în domeniu: Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prezentarea legislaţiei complementare privind domeniul substanţelor periculoase: Legea 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase; Regulamentul nr.1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice; Regulamentul nr.1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor;
- Aplicaţii practice. Studii de caz.
Modul 2 – Managementul deșeurilor
- Managementul deşeurilor – prevenirea generării şi gestionarea eficientă a deşeurilor pentru o dezvoltare durabilă: identificare, clasificare, codificare deşeuri generate din activitatea proprie;
- Întocmirea şi păstrarea evidenţei deşeurilor – obligații reglementate pentru orice agent economic;
- Deşeuri periculoase şi originea caracterului “periculos” din utilizarea substanţelor periculoase, în accepţiunea reglementărilor în domeniu; deşeuri periculoase – gestionare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea umană şi protejarea mediului;
- Stabilirea caracterului periculos al deșeurilor gestionate;
- Fişa deşeului periculos;
- Deşeuri medicale periculoase – particularităţi, reglementări specifice (Ordinul nr. 1226/2012 pentru aprobarea normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale);
- Transportul deşeurilor (periculoase şi nepericuloase) – condiţii, documente specifice pentru trasabilitate;
- Soluţii practice pentru conformarea agenţilor economici cu cerinţele legislaţiei de mediu în domeniul gestionării deşeurilor; evitarea sancţiunilor contravenţionale.
Modul 3 – Sistemul de management de mediu
- Managementul compartimentului de mediu – parte a sistemului de management de general al oricărei persoane juridice;
- Programe de management de mediu. Utilizarea elementelor managementului de mediu în conformitate cu standarde de referinţă din seria ISO 14000 – SR EN ISO 14001:2015: aspecte de mediu şi riscuri asociate cu desfăşurarea activităţilor cu impact relevant asupra factorilor de mediu aer, apă, sol; obligaţii de conformare (Ordinul 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizaţiei de mediu);
- Responsabilităţi privind monitorizarea factorilor de mediu, evaluarea conformării cu cerinţele legale impuse activităţilor economice derulate, prin acte de reglementare;
- Raportarea rezultatelor, măsuri de îmbunătăţire/de conformare.
Modul 4 – Audit de deșeuri și acțiuni de îmbunătățire
- Audit de deşeuri – evaluarea conformării cu cerinţele legale şi reglementate;
- Prezentarea SR EN ISO 19011:2018 – Ghidul de audit pentru sisteme de management: principii de audit şi etapele unui audit intern;
- Acţiuni de îmbunătăţire a proceselor stabilite în urma auditului de deşeuri;
- Programe de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie şi adoptarea de măsuri pentru reducerea gradului de periculozitate a deşeurilor. Obligaţii de comunicare către părţile interesate, inclusiv a progresului înregistrat.
Perioadă desfășurare curs Managementul deșeurilor:
Puteţi urma cursul Responsabil de mediu – Managementul deşeurilor on-line în una din următoarele sesiuni*:
Sesiunea 1: 09, 10, 11 și 12 decembrie 2024, între orele 9:30 – 17:30
Sesiunea 2: 13, 14, 15 și 16 ianuarie 2025, între orele 9:30 – 17:30
*În cazul în care numărul persoanelor înscrise depăşeşte disponibilul de locuri, Top Quality Management organizează sesiuni on-line suplimentare.
La fiecare sesiune se vor adăuga două luni în care se vor îmbina teoria şi practică individuală/la locul de muncă/la domiciliu/la sală, pentru dezvoltarea proiectului, în vederea susţinerii examenului de absolvire. Proiectul se va dezvolta individual de către participanţi, sub coordonarea lectorului formator. Formatorul va fi la dispoziţia cursanţilor atât prin intermediul consultaţiilor la sală conform unui program stabilit, cât şi prin consultaţii individuale, prin internet/e-mail, telefon etc..
Examinare:
Pentru a putea susţine examenul de absolvire în vederea obţinerii certificatului autorizat este necesară absolvirea studiilor liceale (cu diplomă de bacalaureat). În caz contrar, se poate urma cursul, însă se va oferi o diplomă de participare din partea Top Quality Management.
Examenul de absolvire a cursului Managementul deșeurilor desfășurat în sistem on-line cu avizul comisiei de autorizare se organizează și se derulează de Top Quality Management sub coordonarea Comisiei de Autorizare, cu respectarea prevederilor Ordinului Ministrului muncii şi solidarității sociale și al Ministrului educației nr. 501/5.253/2003 pentru aprobarea metodologiei certificării formării profesionale a adulților, cu modificările și completările ulterioare.
Derularea examenului de absolvire se desfășoară în format de videoconferință.
Preț curs Managementul deșeurilor:
Preţ curs online: 660 LEI/persoană (scutit de TVA)
Preţ curs la sală*: 1.000 LEI/persoană (scutit de TVA)
Taxa de examinare: 70 LEI(scutit de TVA)/persoană – numai pentru persoanele care doresc şi întrunesc condiţiile pentru examinare în vederea obţinerii certificatului de absolvire pentru ocupaţia Responsabil de mediu (cod COR 325710) recunoscut de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
*Preţurile sunt valabile pentru cursurile la sală organizate la Bucureşti sau la sediul clienţilor. Cursurile autorizate la sală vor fi organizate pentru grupuri de minimum 10 persoane. Dacă doriţi un curs dedicat, vă rugăm să ne contactaţi.
Înscrierea la cursurile de formare se face, în limita locurilor disponibile, prin transmiterea Formularului de înscriere (Click aici pentru a descărca) la adresa: office@cursuriautorizate.ro. În cel mai scurt timp de la primirea cererii de înscriere la curs, veţi fi contactat de un reprezentant al Top Quality Management.
Cursul Managementul deşeurilor este autorizat de CAFFPA – Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor pentru ocupaţia Responsabil de mediu, cod COR 325710, iar certificatul eliberat este recunoscut de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Programul de formare se finalizează cu un examen de absolvire organizat în conformitate cu Metodologia certificării formării profesionale a adulţilor.
Pentru cursurile OPEN o grupă se constituie cu minimum 10 cursanţi. În funcţie de completarea grupelor, Top Quality Management îşi rezervă dreptul de modificare a datei de începere a cursurilor.
Aveți întrebări suplimentare?
Nu ezitați să ne contactați!