Seminar AUDIT ESH & ESG

Auditul ESH & ESG reprezintă un instrument managerial sistematic și obiectiv, conceput pentru a evalua gradul de conformitate al unei organizații cu reglementările legale, cu politicile interne și cu standardele de management precum și impactul etic al unei compani. Scopul fundamental al unui audit EHS & ESG este de a evalua performanța generală a programelor de mediu, sănătate și securitate, de a verifica implementarea bunelor practici și de a asigura alinierea cu cerințele legislative specifice. Dincolo de conformitate, un audit ESH & ESG bine planificat și executat servește ca o măsură preventivă, contribuind la o reducere semnificativă a riscurilor operaționale a siguranței la locul de muncă, astfel auditurile pot spori reputația companiei și pot consolida încrederea investitorilor conștienți de aspectele etice și de sustenabilitate.

Seminarul se adresează profesioniștilor din domeniul mediului și sănătății ocupaționale, managerilor și oricărei persoane care dorește să-și consolideze competențele de audit pentru a asigura conformitatea și a reduce riscurile în cadrul organizației.

Cui se adresează seminarul

Seminarul este destinat:

  • Specialiștilor și responsabililor din domeniul protecției mediului, sănătății și securității ocupaționale (EHS/HSE).
  • Managerilor de sustenabilitate și conformitate, care doresc să integreze criteriile ESG în strategia organizațională.
  • Auditorilor interni și externi, care doresc să își extindă competențele în aria ESH & ESG.
  • Managerilor de departamente (producție, calitate, HR, logistică) implicați în implementarea și monitorizarea standardelor ESG.
  • Oricărei persoane interesate să dobândească cunoștințe practice despre auditul ESH & ESG și aplicabilitatea lui în reducerea riscurilor și creșterea performanței organizaționale.

Obiectivele seminarului AUDIT ESH & ESG:

La finalul seminarului, participanții vor fi capabili să:

  • Explice conceptele fundamentale de ESH (Environment, Safety, Health) și ESG (Environmental, Social, Governance) și relația dintre acestea.
  • Analizeze conținutul și rolul unui raport de sustenabilitate, precum și impactul acestuia asupra reputației organizației.
  • Identifice și să aplice cerințele legislative și normative relevante pentru auditurile ESH & ESG în România.
  • Utilizeze standarde internaționale precum ISO 14001 și ISO 45001 în procesul de audit.
  • Planifice și să desfășoare un audit ESH & ESG, parcurgând etapele principale: pregătire, execuție, raportare, acțiuni corective.
  • Evalueze riscurile operaționale și de sustenabilitate și să propună măsuri pentru reducerea acestora.
  • Formuleze concluzii și recomandări strategice bazate pe rezultatele auditului.
  • Promoveze o cultură organizațională responsabilă, orientată spre siguranță, etică și dezvoltare durabilă.

Tematica:

Tematica seminarului AUDIT ESH & ESG cuprinde:

  1. Definirea conceptului ESH & ESG.
  2. Raportul de sustenabilitate.
  3. Identificarea ariilor tematice specifice pentru auditul ESH & ESG pe baza standardelor internaționale și naționale.
  4. Cercetarea cadrului legislativ și a standardelor de referință      (ex. ISO 14001, ISO 45001) care guvernează auditurile ESH & ESG în România.
  5. Procesul de Audit EHS & ESG Etapa de Planificare și Pregătire, Etapa de Execuție, Etapa de Raportare și Analiză a Constatărilor, Etapa de Urmărire și Acțiuni Corective.
  6. Stabilirea obiectivelor in auditul ESH & ESG.
  7. Concluzii și Recomandări Strategice.

Agenda seminarului – Audit ESH & ESG

  1. Introducere în conceptele ESH (Environment, Safety, Health) și ESG (Environmental, Social, Governance);
  2. Importanța ESH & ESG pentru organizații;
  3. Pilonii ESH:
    • Mediu (gestionarea deșeurilor, emisiilor, resurselor, conformitatea legală, ISO 14001);
    • Siguranță (evaluarea riscurilor, EIP, planuri de urgență, investigarea incidentelor, ISO 45001);
    • Sănătate (igienă industrială, ergonomie, sănătate mentală, supraveghere medicală).
  4. Pilonii ESG:
    • Social: relația cu angajații, furnizorii, comunitatea, drepturile omului;
    • Guvernanță: etică, transparență, politici anti-corupție, structura de conducere.
  5. Diferențele și complementaritatea dintre ESH și ESG;
  6. Strategia de sustenabilitate și raportarea ESG (CSRD, ESRS, GRI, SASB etc.);
  7. Cadrul legislativ național:
    • Legislația SSM (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 355/2007 etc.);
    • Legislația de mediu (OUG 195/2005, Legea 211/2011, Legea apelor, Legea 104/2011 etc.);
    • Standarde de referință (ISO 45001, ISO 14001).
  8. Auditul ESH & ESG: definiție, obiective și rol strategic.
  1. Obiectivele auditului ESH & ESG:
    • Conformitate legală și normativă;
    • Identificarea și reducerea riscurilor;
    • Evaluarea performanței și îmbunătățirea continuă;
    • Creșterea transparenței și încrederii stakeholderilor.
  2. Obiective specifice pe piloni:
    • Mediu: emisii, deșeuri, consum resurse, poluare;
    • Sănătate: igienă ocupațională, ergonomie, supraveghere medicală;
    • Siguranță: identificarea riscurilor, EIP, planuri de urgență, cultura siguranței;
    • ESG: mediu (carbon, resurse), social (diversitate, drepturi, furnizori), guvernanță (etică, structură, transparență).
  3. Planificarea auditului: stabilirea scopului, ariei, echipei, colectarea informațiilor, elaborarea planului, comunicarea cu părțile implicate;
  4. Analiza riscurilor: identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor, matricea de risc, prioritizarea aspectelor semnificative;
  5. Controale în auditul ESH & ESG:
    • Tehnice (inginerești), administrative, EIP;
    • Verificarea documentației, observația la fața locului, interviuri cu angajații, verificarea rezultatelor.
  6. Metode și teste de audit:
    • Teste de conformitate și de fond;
    • Teste documentare, observaționale, prin interviu, prin eșantionare.
  7. Metodologia de audit: planificare, execuție, raport de audit, constatări, acțiuni corective și preventive;
  8. Audituri tematice:
    • Audit social (drepturi angajați, comunitate, lanț de aprovizionare);
    • Audit de mediu (emisii, deșeuri, resurse, poluare, SMM – ISO 14001);
    • Audit ESG (planificare, colectare date, verificări, raport final);
    • Audit de guvernanță (structura consiliului, etică, transparență, remunerare, managementul riscurilor).

    Perioadă desfășurare seminar

    Perioada de desfășurare: 03 – 04 noiembrie 2025, în intervalul orar 09.30 – 17.30

    Structură și materiale seminar

    Seminarul se desfășoară online, pe platforma interactivă Zoom, pentru a facilita participarea din orice locație.

    Programul include:

    • prezentări susținute de dl. Constantin Gheorghe, lector cu experiență practică în domeniul auditului ESH & ESG;
    • sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri;
    • studii de caz și exemple concrete, pentru a înțelege aplicabilitatea practică a conceptelor;
    • discuții și schimb de experiență între participanți.

    Fiecare participant primește, în format electronic:

    • prezentările utilizate în cadrul seminarului;
    • materiale de suport suplimentare;
    • fișe și instrumente practice utile în activitatea de audit.

    Certificare seminar

    La finalul seminarului, fiecare participant va primi un Certificat de participare emis de Top Quality Management, care atestă parcurgerea tematicii și însușirea competențelor specifice în domeniul auditului ESH & ESG.

    Preț seminar

    Prețul seminarului este de 620 lei / participant (la care se adaugă TVA).

    Prețul include accesul la seminar, materialele de curs și certificatul de participare.

    Înscriere seminar

    Pentru a vă înscrie la seminarul Audit ESH & ESG, vă rugăm să descărcați formularul de înscriere (click aici).

    După completarea formularului, acesta se va transmite la adresa de email office@topquality.ro

    Contact

    Nu ezitați să ne contactați!